Recent, dezbaterea despre potentialul creator al marilor corporatii a fost revigorata, dupa ce fostul vice-presedinte Microsoft, Dick Brass, a publicat in NYTimes un articol de opinie numit „Microsoft’s Creative Destruction”. Imediat, un val de reactii diverse la reprosurile lui Brass au adancit discutia si au scos la iveala noi argumente – cele mai multe indreptate impotriva colosului Microsoft. Incercarea de aparare (venita din partea lui Frank Shaw, pe blogul oficial Microsoft) ramane timida si neconvingatoare.
Pe scurt, reprosurile tin de lipsa de competitivitate, de stangaciile si competiile interne care adesea sugruma inovatia adevarata. Justificarea principala a lui Brass este ca Microsoft nu a avut niciodata un sistem adevarat pentru inovatie. Unul din exemplele pe care le aminteste se refera la ClearType, un instrument care imbunatatea vizualizarea textului pe ecran si menit sa creasca vanzarile de e-books. Desi sustine ca a fost foarte apreciat la vremea respectiva, a fost patentat si promovat intern, abia peste un deceniu a fost integrat in Windows.
Ideea de „creative distruction” a fost popularizata de Schumpeter, care sustinea ca inovatia e motorul cresterii economice, chiar daca distruge companiile stabile care au un anumit grad de putere monopolistica. Tehnologia creativa aduce progresul, distrugand in acelasi timp stabilitatea, de unde si numele. Tot prin anii ‘40, autorul credea ca in ciuda comportamentului restrictiv de stabilire a preturilor, firmele mari care detin monopol sunt instrumente ideale prin care pot aparea inovatiile tehnologice. Si asta pentru ca, protejandu-si inovatiile profitabile, corporatiile vor avea resursele necesare investitiilor in cercetare si dezvoltare ulterioara. Inca de atunci au aparut multe reactii impotriva teoriei care demonstrau cum marimea companiei nu stimuleaza nici pe departe inovatia, si nici statutul de monopol pe piata nu o face. Dimpotriva, inovatia – inteleasa in mare ca o reusita de implementare a unei idei originale la scala mai mare – are legatura cu sistemul financiar, cultura organizationala, motivatiile financiare, existenta unei concentratii de oameni cu potential inovator, strictetea regulilor de proprietate intelectuala si investitiile publice in educatie. Mai mult, firmele mici au potential mai mare de a inova radical, in timp ce marile companii deja stabile pot aduce mai degraba schimbari incrementale (explicatia mai detaliata aici).
Unul din autorii recunoscuti pentru originalitatea viziunii lor cu privire la inovatie (Scott Berkun) publica pe blogul lui o replica bine argumentata prin care sustinea ca problema, cel putin in exemplul Microsoft, nu tine de lipsa unui Sistem de Inovare. In schimb, dispersia autoritatii creative, nepotrivirea oamenilor in functiile cheie (conform principiului Peter), incapacitatea corporatiei de a invata din greselile trecutului sunt doar cateva argumente care justifica stagnarea. E, deci, ceva mai mult decat practicile monopoliste pentru care Microsoft a fost sanctionat in mai multe randuri (vezi, de exemplu, cazul Internet Explorer integrat gratuit la inceput in sistemul Windows, practica evident anticoncurentiala).
Una din intrebarile care apar e, deci, cum mai pot inova cu adevarat gigantii profitabili care domina piata tehnologica, atata vreme cat riscul investitiei si, deci, profitabilitatea ei sunt criteriile principale. Si mai important, cum isi mai permit micile companii cu indivizi dotati, reticenti totusi sa devina rotile ineficiente intr-o organizatie birocratica, sa inoveze? Si, intre toate, cum poate fi tehnologia dezvoltata sub marca Open Source o solutie cu adevarat viabila in lumea gigantilor si a patentelor incuietoare de creativitate? Cat de tare se contrazic, de fapt, monopolul si inovatia?
In loc sa inchid aici postul, va provoc la dezbatere.
by Mariuca
0![](\"http://redpeople.ro/wp-content/plugins/vote-it-up/voteup.png\")
![](\"http://redpeople.ro/wp-content/plugins/vote-it-up/votedown.png\")
Cel mai bun exemplu al balansarii inovatie versus monopol mi se pare exemplul dat de industria farmaceutica. Acolo printr-o legislatie cu adevarat balansata s-a reusit urmatorul lucru. “Gigantul” (cei care isi permit investitiile in cercetare si inovare) isi pot patenta (legaliza “monopolul”) unei molecule un timp de (5-10 ani depinde de grupa si de molecula desoperita) apoi sunt “obligati” legal sa-si vanda substanta activa companiilor mult mai mici, dar concurente, care vor realiza astfel acele produse generice, mult mai ieftine. Monopolul “gigantilor” este astfel protejat , dar pe o anumita perioada de timp. Bine , este un exemplu. In IT s-ar putea da obligatia furnizarii codului sursa sau produsul sa deivna ulterior open-source. Nu stiu daca este un exemplu elocvent sau daca ar fi o solutie pentru industria IT. Dar sistemul din industria farmaceutica functioneaza de ceva timp si cu rezultate. Bine si acolo se ajunge la instanta pentru procese de diferite nuante. Acum poate fi deschis si subiectul daca in industria farmaceutica este ETIC sa se faca profiturile enorme care se fac. Dar este doar o incercare de extrapolare si de o solutie cat de cat viabila. Discutia poate continua…
Foarte bun exemplul. Si aici, insa, interesul economic este in fata celui mai ‘etic’, de cultivare a spiritului inovator. Vezi cazul marilor companii farmaceutice care si-au folosit patente de pana la 20 de ani si s-au angajat in practici anti-concurentiale fata de producatorii ‘generici’: http://economie.hotnews.ro/stiri-companii-5175756-ancheta-europeana-domeniul-farmaceutic-practici-incorecte-ale-companiilor-traduse-pierderi-miliarde-euro-pentru-pacienti.htm.
De unde rezulta ca astfel de monopol pe inventie nu stimuleaza inovatia, ba chiar o descurajeaza prin abuzuri.
cititi blog-ul intreg, destul de bine